Mircea Badea şi Victor Ciutacu au făcut un protest în faţa CNA la care, deşi nu au chemat pe nimeni să li se alăture, mult peste o mie de protestatari au venit nu doar din Bucureşti, ci şi din ţară. Cum spunea Mircea Badea, este prima dată după douăzeci de ani când la un miting nu-i vorba de măriri de salarii, nu-i vorba de bani, ci oamenii strigă după libertate: libertatea de expresie, libertatea cuvântului, împotriva cenzurii etc. Lasă că ei protestau până la urmă împotriva unor amenzi de sute de milioane, deci tot pentru bani, dar chiar problema libertăţii este discutabilă.
Acum douăzeci de ani toate erau „libere”: televiziunea „liberă”, sindicatele „libere” şi unde am ajuns? Cred că libertatea este chiar periculoasă dacă nu este bine definită. De fapt fără limită ceva nici nu există, domnul Gabriel Liiceanu ar putea explica mai bine asta. Este banală ideea că libertatea mea are ca limită libertatea celuilalt. Banală, dar dificil de aplicat, căci unde punem limita? Mai spre mine, sau mai spre celălalt? De unde luăm un arbitru? Când un scriitor a ridicat problema libertăţii de creaţie la o întâlnire cu Nicolae Ceauşescu, acesta a spus: „Tovarăşe, ai libertatea să scrii ce vrei, dar şi eu am libertatea să public ce vreau eu!” Corect?
Pentru oamenii simpli, problema libertăţii capătă dimensiuni dramatice, uneori tragice. Dacă cineva se înfurie la beţie, are libertatea să bage cuţitul în tovarăşul de chef, dacă cineva vede nişte cabluri de-a lungul căii ferate, are libertatea să le ia şi să le ducă la fier vechi, provocând astfel un accident grav, dacă altul vede o maşină parcată pe „locul lui”, are libertatea să-i dea foc. Astea-s exemple culese din jurnalele de ştiri din ultimele zile. O ţărancă mai în vârstă îmi povestea că a făcut nişte brânză şi nişte smântână din laptele strâns o săptămână de la văcuţa ei, le-a pus într-o traistă şi a pornit la târg să le vândă. Pe drum s-a apropiat de ea un ţigănuş, i-a smuls traista din mână şi s-a făcut nevăzut. S-a dus ea la poliţie, dar poliţistul i-a spus să găsească dânsa hoţul şi să i-l aducă la post! A plecat, obidită, acasă cu mâna goală. Oare ce-o fi gândind ea despre libertate?
Dincolo de libertatea de expresie, la noi libertatea pur şi simplu este în grea suferinţă. „Acolo unde nu e lege, nu e nici slobozenie” spunea Alecu Russo acum un veac şi jumătate. O ţară care nu are legi, sau are legi proaste, unde nu sunt poliţişti, nici judecători care să aplice legea, este o ţară nelegiuită, unde oamenii trăiesc ca-n junglă, unde fiecare trebuie să-şi apere libertatea lui, că nu există un stat care să i-o apere. Şi ziariştii trebuie să-şi apere libertatea lor, cum au făcut alaltăieri domnii Mircea Badea şi Victor Ciutacu. Doar că ei nu aveau a se lupta cu un ţigănuş care le-a furat traista din mână, ci chiar cu o instituţie făcută să-i apere, pentru ca ei să-şi vadă liniştiţi de munca lor, care se ştie că este una dintre cele mai dificile din câte există. De ce instituţia respectivă „abuzează”, vorba protestatarilor?
Pentru că nu există o lege a presei! Cele două articole din constituţie care vorbesc despre dreptul la informaţie şi la opinie trebuie să fie traduse într-o lege organică, din care apoi să derive legea audiovizualului, a dreptului la replică, a statutului ziaristului etc. La noi este încă în vigoare legea presei din 1975! Eu am cerut o lege nouă încă din 1990, de la congresul de constituire a Asociaţiei Ziariştilor Români. Există frica de faptul că oricare parlament – iar actualul, mai mult decât oricare! – ar îngrădi cu o asemenea lege dreptul la liberă exprimare. Dar cine-i opreşte pe ziarişti să-şi elaboreze ei Legea? De ce nu s-ar alege membrii CNA de către cei care lucrează în audiovizual, cum se alege la magistraţi?
Nu-i drept ca domnii Mircea Badea şi Victor Ciutacu să fie terorizaţi de CNA, dar nu-i acesta singurul abuz. Când postul naţional de televiziune, la care cotizează toţi românii, face revista presei doar cu Evenimentul zilei şi România liberă, sau face tot timpul dezinformări din perspectiva celor de la putere, cine-l sancţionează? Şi la conducerea acestui post ar trebui să fie oameni aleşi de cei care lucrează acolo, nu de partidele politice, sau de preşedinte!
Ca semnal mediatic, mitingul din faţa CNA împotriva abuzurilor acestei instituţii a fost un exemplu de liberă exprimare a opiniei într-un mod civilizat, dar ferm, nu doar pentru sindicatele noastre, dar chiar pentru cum se exprimă în Europa manifestanţii. Dincolo de acest eveniment, insuficient mediatizat faţă de importanţa lui chiar şi educativă, cred că rămân problemele despre care am scris aici, mult mai stringente decât anularea unei amenzi.
Oglinda retrovizoare 