Oglinda retrovizoare
„Esteticul, definit ca o calitate a naturii şi a artei care-l face pe om să aibă sentimentul absolutului, al nelimitatului, al veşnicului, al propriei sale nemuriri, îl scoate pe cititor din determinismul îngust, istoric şi economic.
Operele de artă sunt ferestre prin care privim în transcendent, prin care vedem lumea celor nevăzute. Cu cât cititorul are talent, sau ştie, învăţat fiind de către un maestru, cum să privească, cum „să vadă” absolutul, cu atât fereastra devine mai translucidă. Cu cât cititorul încearcă să înţeleagă logic opera, cu atât ea se opacizează, până la a deveni oglindă: opera oglindeşte… sau chiar nu spune nimic, precum o stereogramă celui care nu ştie să privească în infinit!”
Aşa scriam eu acum opt ani, în prefaţa la ediţia a doua a „Introducerii în poezie”. Voiam să spun că sunt foarte puţine operele de artă care au dimensiune estetică, iar dintre acestea şi mai puţine sunt percepute ca ferestre prin care noi vedem lumea celor nevăzute. Majoritatea cititorilor, a privitorilor, ori ascultătorilor văd doar oglinzi: „opera oglindeşte”, oricât l-ar fi oripilat această zicere pe G. Călinescu! Opera de artă devine fotografie, sau articol de ziar. Ea informează, sau poate chiar comunică opinii, dar nu trece dincolo de realitatea cea văzută.
Să lăsăm, deci, esteticul în plata Domnului (chiar aşa!), să coborâm cu picioarele pe pământ şi să ne întrebăm: ce fel de oglindă poate fi opera, de la romanul fluviu la ştirea de doi cvadraţi? (Pentru a simplifica, dar şi pentru a mă întoarce la uneltele mele, să ne rezumăm aici doar la arta făcută din cuvinte). Ea poate oglindi fie psihicul omului, fie restul lumii. Sunt necesare, deci, două feluri de oglinzi. Să le luăm pe rând.
Dacă privim în operă ca în oglinda în care ne contemplăm, dimineaţa, în baie, atunci ne vedem pe noi înşine, deci opera va comunica un mesaj psihologic. De la telenovele până la poezia lui Vasile Militaru, ori Adrian Păunescu, aceste opere vor „oglindi”, cu mai mult sau mai puţin talent, toate trăirile omului şi vor avea un mare succes de public, deoarece orice om, fie şi neinstruit, se va recunoaşte în ele, exact cum se recunoaşte dimineaţa în oglindă. Care-i graniţa între acestea şi marele roman psihologic? Ce-l desparte pe Drumeş de Dostoievski? Tocmai esteticul, despre care vorbeam mai sus, dar acesta-i alt subiect! Operele cu mesaj psihologic au valoare în măsura în care sunt bine făcute, Mihail Dragomirescu le-ar încadra în categoria „operelor de virtuozitate”, unele poate chiar la „opere de talent”, dar în nici un caz nu va găsi printre ele „capodopere”! Sigur, oglinda în care ne privim dimineaţa poate fi o oglindă veneţiană, care descoperă în chipul oglindit tulburătoare profunzimi, sau o oglindă ciobită şi oxidată din talcioc, capabilă doar să ghicească, fragmentar şi deformat, chipul celui care se oglindeşte în ea. Nu vreau să spun vorbă mare, dar din punct de vedere estetic, chiar şi oglinda veneţiană este kitsch! Este adevărat, un kitsch de talent!
Dacă privim în operă ca în oglinda retrovizoare pe care o potrivim după ce am urcat în automobil, apoi nu o scăpăm din ochi tot drumul, căci nu poţi merge fără să ştii ce-i în jurul tău, atunci opera este o oglindă care reflectă realitatea: socială, politică, istorică etc. Ea este fragmentată, doar sunt două oglinzi laterale şi una centrală, care poate fi panoramică, sau nu, iar oglinzile din stânga şi din dreapta îndepărtează imaginea, o deformează, ca să nu mai vorbim de obligatoriile unghiuri moarte! Este practic imposibil să obţinem o „reflectare obiectivă” a realităţii, putem doar aproxima între două subiectivităţi: a oglinzii şi a celui care priveşte. Sigur că operele realiste, dar mai ales uriaşa producţie ziaristică întră în această categorie. Când textul respectiv are pretenţia de a fi operă de artă, se încadrează uşor în categoria kitsch-ului, oricât de bine ar fi realizat din punct de vedere artistic, deoarece îi lipseşte esteticul. Când este doar ziaristică, criteriile după care apreciem textul sunt altele, pe care poate le voi discuta mai încolo.
Blogul acesta nu are altă pretenţie decât aceea de a fi o oglindă retrovizoare. Sper să consemnez cât mai bine ce voi vedea în ea, pentru a nu comite, Doamne fereşte, vreun accident mediatic!
Oglinda retrovizoare 